Skip to content Skip to footer

Întrebări frecvente

Mă va face psihoterapia mai fericit?

Scopul principal al psihoterapiei e să ajute omul să fie mai bine, mai echilibrat mental şi relaţional. Echilibrul emoţional redobândit poate favoriza şi sentimentele de fericire, dar nu aceasta e promisiunea psihoterapiei. E posibil chiar, mai ales în prima parte a procesului de terapie, să experimentezi un disconfort mai mare deoarece poţi începe să conştientizezi emoţii şi trăiri dureroase sau tipare nesănătoase de raportare la alţii şi la propria persoană. O intervenţie chirurgicală nu e ceva plăcut, dar îţi poate salva viaţa. Psihoterapia e, daca vrei, o operaţie la nivelul sufletului.

Cum se desfăşoară şi cât durează psihoterapia?

Frecvenţa şedinţelor de psihoterapie/consiliere psihologică este de 1 şedinţă a 50 de minute pe săptămână. În funcţie de specificul problemei şi de nevoile tale specifice, frecvenţa întâlnirilor poate fi ajustată. Durata întregului proces psihoterapeutic poate varia de la câteva şedinţe (în cazul dificultăţilor de intensitate scăzută-medie) până la luni (în cazul unei tulburări de personalitate, chiar ani). Bineînţeles, depinde mult şi de cât de profund vrei tu să mergi în procesul de autocunoaştere, altfel spus, ultimul cuvant îl ai tu ca şi client şi aici.

Nu cred că îmi permit financiar să vin la psihoterapie, mă poţi ajuta în vreun fel?

Da. Psihoterapia e un serviciu care îşi justifică costul, dar, cu siguranţă, într-o astfel de situaţie, putem negocia preţul.

Dacă ne întâlnim pe stradă sau într-un context social, cum reacţionăm?

Din punctul meu de vedere, ne salutăm, dar dacă ţii să nu ştie ceilalţi că vii la psiholog, putem vorbi de la începutul terapiei cum vom proceda.

Cum să-mi fac o programare?

Sună-mă sau scrie-mi la T: 0747.482.220 sau pe e-mail: contact@psihologdavidcapris.ro

Nu prea am timp pentru terapie. Ce pot face?

În cazul acesta poţi opta pentru varianta terapiei online. Avantajul major al acestei variante este că elimină timpul cu drumul înspre şi de la cabinetul psihologului. Personal, prefer, însă, ca şi în acest caz să avem măcar 1-2 şedinţe faţă în faţă, la început.

Sunt şedinţele confidenţiale?

Da, tot ce spui în cadrul şedinţei de terapie rămâne între noi. Psihologii pot împărtăşi informaţiile confidenţiale cu alţii doar cu consimţământul clientului sau în anumite cazuri speciale, cum ar fi prevenirea unui pericol iminent (ex. suicid); prevenirea săvârşirii unei fapte penale (ex. uciderea altei persoane); în scop de autoapărare.

Psihoterapia seamănă mai mult cu o poveste la o cafea/bere cu un prieten sau cu un consult în care medicul te ascultă enumerand simptomele şi îţi pune diagnosticul?

Seamănă cu puţin din amândouă. Rigoarea diagnostică este importantă; la fel, nevoia de a înţelege mecanismele psihologice care îţi creează dificultăţile emoţionale. Dar, insight-ul şi înţelegerea teoretică sunt doar un prim pas. De aceea, voi încerca să te sprijin emoţional prin cele mai grele momente ale vieţii tale. Se spune că suntem răniţi în relaţii şi că în relaţii ne şi vindecăm. Vreau să îţi fac bine şi să fiu parte din acest proces de vindecare, nu doar să îţi pun un diagnostic. Aşa că, deşi şedinţele de terapie nu se desfăsoară pe terasă, adu-ţi cafeaua cu tine, e foarte probabil ca eu să o am pe a mea.

Întrebări frecvente • Psihoterapeut David Capriș • Fii Liber. Învață. Iubește
Go To Top